CIRCUIT GRECIA 2023 – CONTINENT SI INSULE
Orase si obiective: Salonic – Schitul Sf. Parascheva – Meteora – Kalambaka Metsovo – Ioannina – Insulele: Corfu, Lefkada si Kefalonia – Olympia – Pylos – Kalamata – Sparti – Nafplio – Mycene – Epidaurus – Istmul Corint – Atena – Cap Sounion – Delphi – Arachova – Serres
Transport autocar| 13 zile | de la 749 Euro
PLECARE: 5 octombrie 2023
Ziua 1 | BUCURESTI– SOFIA – SALONIC
Plecare din Bucuresti – Piata Victoriei ora 05:00 pe traseul: Bucuresti – Giurgiu – Ruse – Sofia – Salonic. Vizitam capitala Bulgariei, Sofia – unul din cele mai vechi orase din Europa, intr-un tur panoramic si pietonal impreuna cu insotitorul de grup: Catedrala Patriarhala Aleksander Nevski (a doua ca marime din Balcani), Biserica „Sfanta Sofia” ( cea mai veche biserica si important sit arheologic), Biserica rusa „Sfantul Nicolae”, Piata Parlamentului si Piata Universitatii. Excursia continua spre Grecia. Seara sosire in zona Salonic si cazare hotel Vergina 3* sau similar.
Ziua 2 | SALONIC – SCHITUL SF.PARASCHEVA – METEORA – KALAMBAKA
Mic dejun. In prima parte a zilei vom face un tur panoramic Salonic cu autocarul: Agora Romana, Arcul lui Galerius, Rotonda, Turnul Alb (scurt popas) si continuam cu vizitarea Bisericii Sf. Dimitrie Izvoratorul de Mir. Excursia continua catre Schitul Sf. Parascheva de pe Valea Tembi – loc sfant, renumit pentru puterea miraculoasa de vindecare si alinare a durerilor. Dupa amiaza ajungem in Kalambaka, un micut oras pitoresc aflat la poalele complexului Monahal de la Meteora, inclus in Patrimoniul UNESCO si unul din cele mai cunoscute centre monahale ale Rasaritului crestin. Meteorele reprezinta cel mai important centru monahal ortodox al grecilor, dupa Sfantul Munte Athos. Se viziteaza una dintre cele mai frumoase 6 manastiri apoi vom face un scurt popas la Zindros, principalul atelier de icoane bizantine, unde veti asista la procesul de confectionare a icoanelor. Cazare hotel Kosta Famissi 3* sau similar Kalambaka.
Ziua 3 | KALAMBAKA – METSOVO – IOANNINA – INSULA CORFU
Mic dejun. Plecare catre Metsovo – satul aromanilor din Grecia, un sat cu totul si cu totul deosebit, celebru pentru branza facuta aici: Metsovone si Metsovela, dar si pentru vinurile produse aici pe dealurile verzi din jur. De asemenea, zona in care se afla si satul Metsvo este singura zona din Grecia in care traiesc ursii, simbolul asezarii fiind evident – ursoaica cu pui. Continuam catre un loc aparte al Greciei, un loc in care influentele turcesti inca dainuie, amintind de cei aproape 500 de ani sub dominatie otomana – Ioaninna. Sub otomani, Ioannina a inflorit fiind un centru al artelor si al mestesugurilor, cu precadere al argintarilor. Chiar si astazi, argintul din Ioaninna este considerat printre cele mai bune din intreaga Grecie. Combinatia de nenumarate monumente istorice si muzee, cu frumusetea naturala de necrezut a peisajului este o garantie pentru vizitatori. Urmatoarea oprire va fi la Oracolul lui Zeus de la Dodoni, ale carui ruine inca fascineaza imaginatia calatorilor. Ne indreptam catre portul Igoumenitsa unde ne vom imbarca pe ferry-boat-ul catre Insula Corfu. Fiind cea mai nordica din insulele Ionice, Corfu este situata mai aproape de Italia si de Albania, iar ca urmare a acestei vecinatati, insula a dobandit o anumita sofisticare si un farmec nonconformist. De la capitala impunatoare, la statiuni animate pana la satele de munte linistite, insula te vrajeste cu uluitoarele sale peisaje cu ape turcoaz, plaje aurii si vegetatie luxurianta. Cazare hotel Hellinis 3* sau similar Corfu.
Ziua 4 | INSULA CORFU: PALATUL ACHILION, CATEDRALA SF. SPIRIDON, MANASTIREA PALEOKASTRITA
Mic dejun. Dedicam aceasta zi vizitelor in cele mai importante locuri ale insulei Corfu. Palatul Achillion a fost construit ca si resedinta de vara pentru iubita imparateasa Sissi (Elisabeta de Austria). Dorind sa creeze un refugiu, Sissi a angajat un arhitect italian care ii impartasea admiratia pentru eroul razboiului troian, Ahile. Palatul este astfel denumit in cinstea acestuia, Ahile fiind personajul a nenumarate statui si picturi care impodobesc palatul si gradina. Imbindand stiluri numeroase, fosta resedinta imperiala este dovada arhitecturala a unicitatii din Corfu. Continuam cu Catedrala Sf. Spiridon – cea mai renumita biserica ortodoxa din insula. Aceasta biserica pastreaza, cu mare evlavie, Moastele Sf. Ierarh Spiridon al Trimitundei, iar urmatoarea atractie este Manastirea Paleokastrita – ridicandu-se deasupra promontoriilor verzi si impadurite, fiind o constructie deosebita ce dateaza din secolul al XVII-lea. Intoarcere la hotel. Cazare hotel Hellinis 3* sau similar Corfu.
Ziua 5 | INSULA LEFKADA
Mic dejun. Ne luam la revedere de la frumoasa insula Corfu traversand cu ferry-boat-ul apele turcoaz pana in Igoumenitsa de unde ne vom indrepta catre Insula Lefkada (traversare pe podul mobil). Una din cele mai frumoase, desi putin cunoscute insule ale Greciei, Lefkada a fost unita de continent pana in secolul al V-lea, cand locuitorii din Corint au sapat un canal care sa usureze trecerea navelor de-a lungul coastei de vest a Greciei. Principalul port de acces este capitala, orasul Lefkada, locul cel mai apropriat de continent. Turul Insulei Lefkada pe care-l vom termina la Vasiliki, o indragita statiune de unde ne vom imbarca pentru traversare cu ferry-boat-ul catre Insula Kefalonia pentru cazare. Debarcare in Fiskardo – un sat traditional cu stradute inguste si pitoresti, taverne tipice si panorame spectaculoase asupra portului. Este dovada vie a sintagmei „mic, dar puternic” intrucat micutul sat a supravietuit marelui cutremur din 1953 ce a distrus majoritatea asezarilor de pe insula. Cazare hotel Mirabel 3* Kefalonia sau similar.
Ziua 6 | INSULA KEFALONIA
Mic dejun. Suntem in Insula Kefalonia. Una din cele mai frumoase insule ale Marii Ionice, Kefalonia este un adevarat paradis secret al Greciei. Cu plaje pitoresti, munti impaduriti, castele si manastiri deosebite, Kefalonia cu siguranta va deveni una din destinatiile preferate. Recent, Kefalonia a fost numita “insula contrastelor”, caci pe aceasta, ruine romane, venetiene si bizantine se inghesuie unele intr-altele, de-a lungul plajelor insorite. Vom vizita lacul Melissani – o adevarata minune naturala, deosebit de pitoresc si apoi unul dintre locurile sfinte la insulei, Manastirea Sf. Gherasim. Situata in Valea Omala, Manastirea Sf. Gherasim este inchinata sfantului ce ocroteste intreaga insula Kefalonia, fiind totodata si cea mai mare manastire de maici din intreaga insula. Aici sunt pastrate cu mare evlavie moastele Sfantului intr-o racla de sticla pusa, la randul ei, intr-un sarcofag de argint. Intoarcere la hotel si timp liber la dispozitie. Cazare hotel Mirabel 3* Kefalonia sau similar.
Ziua 7 | INSULA KEFALONIA – OLYMPIA
Mic dejun. Continuam astazi turul Insulei Kefalonia cu un alt loc sfant al insulei, Biserica Crinii Maicii Domnului din Pastra. Locul „minunii din Kefalonia” – Crinii Maicii Domnului, reprezinta binecuvantarea cea mai de seama a localitatii Pastra, din insula Kefalonia, Grecia. In bisericuta satului, an de an, se petrece aceeasi minune, si anume: crinii pusi la icoana Maicii Domnului, desi complet uscati, infloresc pentru a doua oara, in chip minunat, astfel incat in ziua de 15 august, cand crestinii praznuiesc Adormirea Maicii Domnului, acestia se afla complet infloriti, nevestejiti si frumos mirositori. Ne indreptam catre portul Poros pentru a ne imbarca pe ferry-boat alunecand usor pe valurile marii, spunandu-i la revedere frumoasei insule cu munti impaduriti si casute albe tipice. Sosire pe continent, in portul Kilini si ne indreptam catre Olympia. Cazare hotel Olympic Village 3* sau similar Olympia.
Ziua 8 | OLYMPIA – PYLOS – KALAMATA – SPARTI
Mic dejun. Ne aflam in Olympia cunoscut ca locul de nastere si de desfasurare al Jocurilor Olimpice antice. Jocurile se desfasurau la fiecare patru ani, vara, in zilele sarbatorilor lui Zeus, iar participarea era exclusiva doar barbatilor de origine greceasca. De asemenea, Olympia mai este cunoscuta si pentru statuia imensa a lui Zeus din fildes si aur, opera a maestrului Phidias – una din cele sapte minuni ale lumii antice. Vizitam situl arheologic, iar apoi ne indreptam catre Pylos – un antic oras-port al Peloponezului ce ne incanta cu manastiri istorice si fortarete cu dimensiuni impresionante. Orasul este dominat de castelul construit de turci in secolul al XVI-lea, la care venetienii si francezii au facut ulterior completari transformandu-l intr-un adevarat simbol. Excursia continua catre Kalamata – al doilea cel mai mare oras din Peloponez, locul in care s-a nascut dansul popular Kalamatianos, mentionat de Homer in legendara Iliada. De asemenea, umbrit de catre ruinele vechiului castel, orasul cu portul sau colorat si marea albastra ne va incanta toate simturile. Ultima oprire va fi in Sparti, oras aflat pe locul vechii cetati antice – Sparta. Cazare hotel Lakonia 3* sau similar Sparti.
Ziua 9 | SPARTI – NAFPLIO – MYCENE – EPIDAURUS – ISTMUL CORINT – ATENA
Mic dejun. Azi ne vom bucura de o frumoasa excursie in Peloponez – leaganul civilizatiei mionice. Peloponezul impresioneaza prin varietatea peisajului (plaje fine intinse pe zeci de kilometri, golfuri cu ape turcoaz, plantatii de maslini si portocali), dar si prin bogatia istoriei si a culturii. Se viziteaza Nafplio – cel mai incantator oras din intregul Peloponez , farmecul sau irezistibil datorandu-se atat arhitecturii medievale din orasul vechi care dateaza din timpul ocupatiei venetiene, cat si din cauza castelelor impunatoare si privelistii sale marine deosebite. Continuam cu Mycene – cel mai important sit istoric din Pelopones si Epidaurus – al carui teatru antic reprezinta unul dintre cele mai frumoase situri din intreaga Grecie, fiind renumit pentru acustica sa impecabila. Scurt stop fotografic la Istmul Corint ce ne va oferi una dintre cele mai impresionante privelisti din Grecia! Plecare spre antica capitala-Atena – dominata de unul dintre cele mai puternice simboluri arhitecturale ale Epocii de Aur a Greciei –Partheonul. Cazare hotel Blue Sea Alimos 3* sau similar Atena.
Ziua 10 | ATENA – CAP SOUNION
Mic dejun. Facem cunostinta cu aceasta cosmopolita metropola printr-un tur de oras panoramic si pietonal: Stadionul Olimpic, Palatul Parlamentului, Piata Sintagma, Academia, Universitatea, Biblioteca, Piata Omonia. Dupa tur, vizita cu ghid local la Acropole (biletul de intrare se achita la fata locului). Acropole reprezinta inceputul, locul in care a luat nastere civilizatia greaca antica: vestigiile pastrate aici – ale templelor Parthenon si Erechteion si ale templului Athenei Nike – sunt cele mai vestite atractii si, totodata, simboluri ale Greciei. Dupa amiaza, optional excursie la Cap Sounion pentru apus de soare la Templul lui Poseidon (Fenomen unic in lume!). Intoarcere la Atena. Cazare hotel Blue Sea Alimos 3* sau similar Atena.
Ziua 11 | ATENA – CROAZIERA IN INSULELE POROS – HYDRA – AEGINA
Mic dejun. Timp liber la dispozitie pentru vizite individuale. Optional, croaziera de o zi in Insulele Poros, Aegina, Hydra. Va propunem o frumoasa croaziera in cele mai frumoase insule ale golfului Saronic cu plecare din portul Pireus. Prima oprire o vom face in Poros – insula cu numeroase plantatii de lamai, dar si cu o zona portuara foarte animata. Urmatoarea oprire se va face in insula Hydra – o pitoreasca insulita cu stradute serpuite si inguste in care traficul auto este total interzis, iar deplasarea se poate face pe jos sau cu blanzii magarusi. Ultimul popas este, insula Aegina, cea mai mare din cele trei, numita si Insula Fisticului. Pranzul servit este format din aperitiv, fel principal si desert (bauturile nu sunt incluse), iar pe durata croazierei va puteti bucura si de programul artistic prezentat de echipa de animatie a vasului. Cazare hotel Blue Sea Alimos 3* sau similar Atena.
Ziua 12 | ATENA– ARACHOVA – DELPHI – SERRES/ SALONIC
Mic dejun. Parasim capitala Greciei Continuam si ne indreptam catre Arachova, o statiune montana deosebit de pitoreasca situata la poalele muntilor Parnassos, unde vom face un tur panoramic din autocar. Este cea mai cosmopolita destinatie de iarna din Grecia, un loc favorit pentru pasionatii de schi si celebritati, peisajul montan fiind uluitor. Continuam excursia la Delphi pentru vizitarea celui mai important Oracol al lumii antice. Ne indreptam apoi catre nordul Greciei in drumul nostru catre casa si sosim in zona Salonic-Serres in cursul serii. Seara sosire in zona Salonic si cazare hotel Vergina 3* sau similar.
Ziua 13 | SERRES – MANASTIREA RILA DIN BULGARIA – BUCURESTI
Mic dejun. Excursia continua spre Bulgaria unde vom vizita Manastirea Rila – cea mai mare si mai cunoscuta manastire ortodoxa din Bulgaria, situata la o altitudine de peste 1.100m la poalele muntilor Rila. Manastirea are o arhitectura unica si se infatiseaza din exterior ca o adevarata fortareata cu ziduri inalte de aparare. Odata pasiti in interior vom descoperi o adevarata capodopera a arhitecturii locale: arce si coloane, scari de lemn, balcoane sculptate si peste 300 de chilii monahale. Timp liber pentru vizitare. Plecam apoi catre casa si ajungem in Bucuresti seara. Sfarsitul pachetului de servicii.
Circuit Grecia 2023 | Plecare
05 octombrie |
Adult loc in camera dubla | 749 Euro |
Al treilea adult pat suplimentar in camera dubla | 699 Euro |
Copil 2-11.99 ani in camera cu 2 adulti | 529 Euro |
Adult loc in camera single | 969 Euro |
Tarife calculate pentru un grup de 36-42 platitori.
Pentru un grup de 29-35 de platitori se achita un supliment de 35 Euro/persoana
Tariful include:
- Transport autocar
- Cazare 12 nopti la hoteluri de 3* astfel:
- 1 noapte cazare cu mic dejun hotel Vergina 3* zona Salonic sau similar
- 1 noapte cazare cu mic dejun hotel Kosta Famissi 3* Kalambaka sau similar
- 2 nopti cazare cu mic dejun hotel Hellinis 3* Corfu sau similar
- 2 nopti cazare cu mic dejun hotel Mirabel 3* Kefalonia sau similar
- 1 noapte cazare cu mic dejun hotel Olympic Village 3* Olympia sau similar
- 1 noapte cazare cu mic dejun hotel Lakonia 3* Sparti sau similar
- 3 nopti cazare cu mic dejun hotel Blue Sea Alimos 3* Atena sau similar
- 1 noapte cazare cu mic dejun hotel Vergina 3* zona Salonic sau similar
- Bilete ferry-boat Igoumenitsa – Corfu – Igoumenitsa, Lefkada – Kefalonia, Kefalonia (Poros) – Kilini
- Tururi de oras la Sofia, Atena si Salonic
- Ghid local pentru vizita la Acropole
- Vizitele si excursiile din program: Schitul Sf. Parascheva de pe Valea Tembi, Meteora, Atelierul de Icoane Zindros, Metsovo, Ioannina, Insulele Corfu, Lefkada si Kefalonia, Olympia, Pylos, Kalamata, Nafplio, Mycene, Epidaurus, Istmul Corinth, Arachova, Delphi, Manastirea Rila din Bulgaria
- Insotitor de grup
Tariful nu include:
- Asigurari medicale si/sau storno (optionale, dar recomandate, se rezerva la inscriere)
- Intrarile la obiectivele turistice, Excursiile optionale
- Taxele de oras (se achita individual la receptia hotelurilor):
- ~ 1,50 Euro/camera/noapte la hotelurile de 3*
- ~ 3,00 Euro/camera/noapte la hotelurile de 4*
Excursii optionale (Tarife valabile pentru minim 30 de participanti)
- Cap Sounion
Tarif: 35 Euro/persoana si include: transport autocar, insotitor de grup
- Croaziera in insulele Aegina – Poros – Hydra
Tarif: 115 Euro/persoana si include: transfer hotel-port-hotel, bilet croaziera, pranz, insotitor de grup
OBSERVATII: tarifele pot suferi modificari din cauze independente de agentia noastra;
Pentru a beneficia de cea mai buna oferta turistica actualizata privind un Circuit Grecia ca destinatie de vacanta, contactati agentia de turism All Inclusive Travel.