CRACIUN PRAGA 2025
Colinde, beteala, cozonac. Felicitari, artificii, luminite. Iar lista cu micile minunatii care fac atmosfera magica din jurul Craciunului poate continua. Descopera-le anul acesta intr-un decor de basm: in inima Pragai, orasul minunilor.
Aici, Craciunul este asteptat in fiecare an inca de la inceputul lunii decembrie in fascinanta piata de Craciun. Cea mai mare si mai frumoasa dintre ele este piata aflata in inima Orasului Vechi. Acolo, un brad urias este adus an de an din muntii Sumava, iar la lasarea serii, o perdea de lumina il imbraca, spre deliciul trecatorilor.
Ce loc sa fie mai potrivit decat Piata Veche a Pragai ca sa simtiti spiritul Craciunului, alaturi de familie ? Orasul rasuna de muzica de sarbatoare. Biserici sau foste manastiri sunt transformate in sali pentru concerte de colinde, de orga sau simfonice.
Cei mici vor fi incantati sa se infrupte din gustoasele truhlik (produse de patiserie), iar doamnele si domnii se vor delecta cu un pahar de vin fiert sau lichior cald de miere, in timp ce fierarul le faureste un suvenir unic, sa le aminteasca mereu de acel Craciun.
Bineinteles, celelalte suveniruri traditionale din lemn, lumanarile decorative, ornamentele pentru Craciun va vor face alegerea mult mai grea cand veti dori sa cumparati cadouri pentru prietenii de-acasa.
Veniti cu noi anul acesta sa sarbatorim Craciunul in Praga si veti trai magia sarbatorilor intr-un oras de vis !
Transport Avion Tarom| cazare 4 nopti | de la 659 Euro
Perioada 24 – 28 decembrie 2025
24 Decembrie: Bucuresti – Praga – Ajunul Craciunului
Intalnire cu insotitorul de grup la Aeroportul International Henri Coanda Otopeni la ora 05:50 pentru imbarcare pe zborul companiei Tarom RO225 cu destinatia Praga. Decolare la ora 07:50 si aterizare in Praga la ora 08:45.
Transfer de la aeroport in centrul orasului. Bun venit in Praga! Biserici medievale, strazi luate direct din paginile unui basm, farmecul capitalei cehe atrage numerosi turisti in fiecare an. Insotiti de ghidul local vom descoperi Praga intr-un tur de oras.
Vom admira exteriorul sinagogilor principale, iar ghidul ne va spune povesti interesante despre cimitirul evreiesc pe masura ce exploram aceasta zona fascinanta, obtinand o intelegere mai clara a semnificatiei fiecarui sit.
Vom avea ocazia de a vedea locul in care renumitul scriitor Franz Kafka si-a petrecut o mare parte din timp scriind si ne vom indrepta spre Centrul Vechi din Praga, unde vom admira reperele iconice, inclusiv ceasul astronomic de renume mondial.
Transfer la hotel, cazare si timp liber pentru odihna. Seara, optional, va invitam la o cina traditionala de Craciun cu spectacol folcloric si program interactiv la faimosul restaurant U Marchanu Cazare Hotel Clarion Congress 4* sau similar.
25 Decembrie: Excursie la Kutna Hota – Piata de Craciun din Praga – Croaziera de Craciun pe Vltava
Mic dejun. In ziua de Craciun vom face o excursie la Kutna Hora. Kutná Hora este un oras istoric din Republica Ceha, un fost centru minier de argint care a devenit al doilea oras ca importanta din Boemia medievala, cunoscut acum pentru centrul sau istoric, inclus in Patrimoniul Mondial UNESCO, cu arhitectura gotica, magnifica Biserica Sfanta Barbara si „macabrul” Osuar Sedlec (Biserica Oaselor), decorat cu oase umane.
Orasul a inflorit in Evul Mediu datorita bogatiei argintului, care a finantat multe dintre cladirile sale impresionante, inclusiv monetaria regala, si astazi atrage vizitatori cu arhitectura sa unica si istoria bogata. Intoarcere la Praga.
Impreuna cu insotitorul de grup, vom vizita Piata de Craciun din orasul vechi. Cele mai populare si mai mari Piete de Craciun sunt tinute, traditional in Orasul Vechi, care devine principalul centru al sarbatorilor de Craciun. Cu un brad imens de ce este selectat in fiecare an dintr-o regiune diferita a Republicii Cehe, targul este vizitat de mii de oameni in fiecare iarna.
Tinand in mana o ceasca de vin fiert, vom trece pe langa zeci de tarabe cu produse traditionale, decoratiuni artizanale si diverse tipuri de bunatati: de la nuci prajite la carnati excelenti. Vom admira o expozitie de arte si mestesuguri traditionale, cum ar fi confectionarea sabiilor si ne vom bucura de programul colindelor de Craciun.
Seara, Optional – Croaziera de Craciun pe Vltava cu cina inclusa. Vom admira cele mai emblematice monumente ale capitalei cehe, precum faimosul Podul Charles, Národní Divadlo si magnifica sala de concerte Rudolfinum. Ne vom bucura, de asemenea, de privelistea uluitoare a Castelului in timp ce vom servi cina invaluiti de luminile orasului.
Cazare Hotel Clarion Congress 4*sau similar.
26 Decembrie: Excursie optionala la Dresda
Mic dejun. Timp liber la dispozitie in Praga sau, optional, Excursie in Germania la Dresda. Dresda este capitala statului Saxonia din Germania, un oras vibrant de pe raul Elba, cunoscut pentru arhitectura sa baroca uimitoare si istoria bogata.
Desi a fost grav avariat in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial si ulterior reconstruit, este acum renumit pentru frumoasele sale institutii culturale, galeriile de arta si sectorul de cercetare infloritor, ceea ce il face o destinatie turistica populara care imbina un trecut glorios cu un prezent dinamic. Tur de oras Dresda cu ghid local.
Intoarcere la Praga. Cazare Hotel Clarion Congress 4*sau similar.
27 Decembrie: Praga – Karlovy Vary
Mic dejun. Timp liber la dispozitie in Praga sau, optional, excursie la Karlovy Vary. Cel mai cunoscut oras din Boemia de Vest, este astazi al doilea cel mai vizitat loc din Cehia, iar datorita arhitecturii sale unice, este unul dintre cele mai frumoase orase SPA din Europa.
Legenda spune ca statiunea Karlovy Vary a fost fondata de regele ceh si imparatul roman Carol al IV-lea in secolul al XIV-lea. Se spune ca domnitorul a descoperit aici un izvor in timp ce vana caprioare.
De-a lungul secolelor s-a dezvoltat un oras balnear a carui faima a depasit granitele Boemiei, a primit vizitatori importanti precum Goethe, Beethoven, Gogol, Paganini, Casanova si Mozart, impreuna cu numerosi sefi de stat si a gazduit multe vedete de cinema datorita festivalului sau de film, care este unul dintre cele mai importante din Europa.
Intoarcere la Praga si timp liber la dispozitie. Cazare Hotel Clarion Congress 4*sau similar.
28 Decembrie: Praga – Bucuresti
Mic dejun. Transfer la aeroport pentru imbarcarea pe zborul companiei Tarom RO226 cu destinatia Bucuresti. Decolare la ora locala 09:30. Sosire in Bucuresti la ora 12:20.
| Craciun Praga 2025 |
| 659 Euro adult loc in camera dubla sau tripla |
| 559 Euro copil 2-11,99 ani in camera cu doi adulti |
| 799 Euro adult loc in camera single |
Tarife calculate pentru un grup de 25 platitori
Tariful include:
- Bilet de avion Bucuresti – Praga – Bucuresti, zbor direct, compania Tarom
- Bagaje de mana si de cala
- Taxele de aeroport si combustibil (pot suferi modificari pana la plecare)
- Transferuri aeroport – hotel – aeroport cu autocar local
- 4 nopti cazare cu mic dejun la hotel Clarion Congress 4* sau similar
- Tur de oras Praga cu ghid local
- Vizitarea Pietei de Craciun din orasul vechi (Old Town) din Praga
- Excursie la Kutna Hora in ziua de Craciun
- Insotitor de grup
Tariful nu include:
- Asigurari medicala si/sau storno (optionale, dar recomandate, de la 15 euro/ pers., se incheie la rezervare)
- Taxa de oras: 3 euro/persoana/noapte (se achita individual, la receptia hotelului)
- Intrarile la obiectivele turistice, excursiile optionale, cheiltuieli personale, bacsisuri (5 Euro/persoana/zi, se achita la insotitorul de grup)
Excursii optionale – Sunt organizate de agentia locala pentru minim 20 de platitori. Pentru mai putin de 20 de platitori, tarifele se pot modifica.
- Excursie la Karlovy Vary: 55 Euro/persoana si include: transport autocar local, insotitor de grup;
- Excursie la Dresda: 70 Euro/persoana si include: transport autocar local, ghid local in Dresda, in-sotitor de grup;
- Croaziera pe Vlatava cu cina bufet si muzica live: 72 Euro/persoana (durata 3 ore, fara transfer)
- Cina de Craciun la restaurantul traditional U Marchanu: 99 Euro/adult, 59 Euro/copil 2-11 ani.
- Include: cina cu spectacol folcloric, bauturi nelimitate, program interactiv, insotitor de grup;
- Nu include: transferul dus-intors
NOTA: Tarifele excursiilor optionale sunt valabile la data publicarii programului, in august 2025. Acestea pot suferi modificari. Tarifele finale vor fi comunicate inainte de plecare. Zilele de desfasurarea ale excursiilor optionale sunt informative; vor fi reconfirmate de insotitorul de grup la destinatie.
GRUP MINIM 25 PERSOANE
Informatii utile calatoriilor in Cehia
- Praga (în cehă Praha) este capitala Republicii Cehe;
- Limba oficiala: ceha;
- Ora locala: UTC+1 (deci cu o ora mai putin fata de Romania);
- Moneda oficiala: coroana ceha (CZK), 100 CZK = aprox. 20 lei;
- Vestimentatie: vremea este impredictibila, motiv pentru care este recomandat sa porti mai multe straturi de haine;
- Taxiuri: poti instala aplicatia Liftago – varianta ceha a Uber, pentru o calatorie sigura si accesibila;
- Magazinele sunt inchise duminica;
- Restaurantele servesc ultima masa la ora 21:00;
- In decembrie, vinul fiert si grogul (rom, miere, apa) vor fi alianti de nadejde in plimblarile prin Praga;
- Praga are un transport in comun bine pus la punct, transportul supra si subteran sunt integrate si biletele pot fi folosite la metrou, autobuz sau tramvai.
- Pietele de Craciun sunt un bun prilej de a cumpara decoratiuni si bijuterii de chihlimbar si granate cu aer retro. Cristalul de Bohemia se vinde in magazine specializate, marca Moser fiind una dintre cele mai renumite.
- In 1992, centrul istoric al orasului aflat pe o suprafata de 866 de hectare a fost trecut pe lista UNESCO a monumentelor culturale si naturale mondiale. Frumusetea orasului Praga, un oras pur si simplu incomparabil, lasa asupra celor care au placerea de a il vizita, o impresie ce nu paleste niciodata.
- S-au spus si s-au scris foarte multe despre acest oras, dar motivele pentru care Praga ramane o destinatie turistica atat de populara sunt foarte simple. Veti intelege asta dintr-o simpla plimbare pe stradutele vechi, pavate cu piatra cubica, ale orasului vechi, observand arhitectura deosebita a cladirilor, bisericile si minunatul Castel.
- Puteti apoi manca la preturi bune sau poposi intr-un pub pentru a bea una dintre berile locale, atat de cunoscute in intreaga lume.
- Cei pasionati de muzica se pot delecta cu un concert de muzica clasica, iar pentru cei tineri exista o multime de cluburi si discoteci.
- Dupa ce ati colindat si v-ati bucurat de toate atractiile pe care Praga le are, va puteti retrage intr-un parc cum ar fi Parcul Stromovka sau puteti lua funicularul pana in varful dealului Petrin, de unde privelistea este uimitoare.
- Iubitorii de cumparaturi nu vor fi nici ei dezamagiti de Praga, deoarece unt multe magazine cu preturi acceptabile de unde pot fi cumparate o multime de lucruri de calitate. Indiferent daca este iarna sau vara, turistii se pot simti excelent in Praga si se pot bucura de toate atractiile acesteia.
- Cehia este pe primul loc in lume la consumul de bere, cu o medie de 156 de litri pe cap de locuitor. Berea se serveste absolut oriunde in Praga, chiar si la micul dejun in unele cafenele. Are un gust foarte bun si este extrem de ieftina. Majoritatea berilor sunt blonde, obtinute din malt si hamei. Cehii servesc berea rece si cu un guler mare de spuma.
- Cand veti dori sa cereti o bere la draft, trebuie sa comandati o “male pivo” (draft de 0.33l) sau “pivo” (draft de 0.5l). Cea mai cunoscuta bere este berea Pils, Pilsner Urquell, fabricata in orasul Plzen si exportata in toata lumea. O alta bere fabricata in Plzen si pe care cehii o consuma cu multa placere este berea Gambrinus. Berea Bernard din Boemia de Est a fost votata cea mai buna bere in ultimii ani.
Condiţii de călătorie Cehia: https://www.mae.ro/travel-conditions/3679
OBSERVATII: tarifele pot suferi modificari din cauze independente de agentia noastra de turism;
In fiecare zi apar oferte speciale sau oferte last minute la diferite programe turistice, Craciun Praga. Pentru a beneficia de cea mai buna oferta turistica actualizata privind un pachet de Craciun Praga 2025 ca destinatie de vacanta de iarna, contactati agentia de turism All Inclusive Travel.
















